După catastrofă
Gândește-te că mai avem motive,
De fericire și de bucurie,
Că eu sunt viu și că și tu ești vie,
Și n-avem îndoieli definitive.
Că nu ne bănuim de nicio boală,
Că moartea încă pare-a fi poveste,
Că dintre toate numai viața este,
C-am depășit secunda infernală
Și poate o sentință, ghilotină,
În nu știu care clipă ne așteaptă
Și vom muri de-o zodie nedreaptă,
Nu știm nimic din ce va fi să vină.
La cumpănă, și dreaptă, și nedreaptă,
Să fiu senin și să rămâi senină.
poezie celebră de Adrian Păunescu din "Iubiți-vă pe tunuri, 1981
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre moarte
- poezii despre vinovăție
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre secunde
- poezii despre medicină
- poezii despre fericire
- poezii despre depășire
- poezii despre bucurie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.