Văpăi

Nu seamănă cu tine,
nimic din ce-am iubit,
nimic din ce iubesc,
n-a-nlocuit parfumul,
scriu alchimii de gânduri
minţindu-mi c-am murit,
dar, nasc lumini şi umbre,
'nălţîndu-mă ca fumul.

Nebănuite aripi,
din ochi şi coaste-mi cresc,
stă noaptea, o felină,
la pânda-nfiripării.
plutesc cuvinte-n rime,
şi-n slove'ţi încropesc
răvăşitoare-arome'n,
veşmintele obstinării.

Îmi rupi cerul în două,
răstălmăcind tăcerea,
miresmele iubirii,
cu flăcări le-ai sedus,
am buzele havuz,
din care-mi sorb puterea,
dar palmele ţi-s jar...
Şi uit... ce-ar fi de spus.

N-am vrerea să-ţi rezist
când luminezi ca focul,
mi-eşti iadul ce-mpresoară
dezlănţuind văpăi,
iubirea-i ciuta noastră
ce nu-şi găseşte locul,
când şarpele ispitei
se-ascunde'n, ochii tăi.

Îţi scriu secvenţiale,
pe coli de veşnicie,
antet ţi-este parfumu'n
văpăi-ingrediente
să nu m-acuzi vreodată
de vreo bizarerie
când simţurile mele
devin... raţionamente.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Votează! | Copiază!