Poem boltit

Câte petale curg,
în urma mea pierdută,
Ezit şi fac un pas,
'napoia a ce simt,
Dar vântul îmi răsfiră,
cu mâna-i nevăzută,
Frenetic vălmăşag
pe-acordul lui boltit.

Se zbate poala mea-n,
regatul, de mătase
Îmi înfăşoară glezna
c-o voce de furtună,
Mă-mprăştie fiorul
prin valuri de angoase
Când haosul dorinţei
în piept mi se răzbună.

În zvîrcolirea clipei
şi-n unda ei rebelă,
Mi-aş stărui obrazu-n,
clepsidra unui cânt
Dar pronia-şi propagă
un zvon de campanelă,
Ce-nvăluie văzduhul
din cer înspre pământ.

Zadarnic i-aş doini
zvâcniri, de-mpotrivire,
Tărăgănindu-i larma'n
eseu pe-un tempo lent,
Când, înrobită lui,
sunt vaier de-unduire,
Ce-şi caută ieşirea
din piept pe-un eferent.

Când gâtul mi-l sărută
cu freamătu-i sălbatic,
I-aş asmuţi un gând.
Dar tac şi mă supun.
Şi-n hăul prins în plete,
atât de fluturatic,
Din creştet până-n tălpi,
cu vântul mă-mpreun.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Votează! | Copiază!