Paparude-n vieţi cerute

Când de mine-ţi va fi dor
să-mi azvârli într-un izvor
straiele din frunze crude
ceru'n ţărnă să mă scuipe.

Să-mi faci sălbi de firfirici
praguri să mă-ntorn pe-aici
moartea morţii să mi-o calc
să-i scriu vieţii'n catafalc.

Brusturi, fagi, stejari, aluni,
arbori, pravili din străbuni,
când ţeşi frunzele ofrande
zeţuieşte-mă'n ghirlande.

Cheamă şi mă cere-aproape
Domnul să mă-ntoarcă ape
cerul pieptul să-şi descheie
să-ţi curg ploaie şi femeie.

Într-un rit de post-pascale
să-ţi fiu iarăşi sărbătoare
să mă nasc şi să-ţi renasc
trup cu suflet de damasc.

Sărutând obraji cu umbre
ce-şi curg dorurile sumbre
să-mi cobor ploaia şi versul
răcorindu-ţi universul.

Deşteptându-mi ploile
să m-aştepţi cu joile
când adun izvoarele
tulburând poemele...

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Votează! | Copiază!