Ca o Cleopatră de neclintit
Am fost proclamată fiica nimănui
ca o Cleopatră de neclintit
închisă cu forța în templu,
îmbrăcată în propriile spaime
eu, într-o durere deplină
împlinesc un destin al singurătății
și devin spectatorul propriei vieți
abia dacă mai pot să m-adun
să scriu scrisori lungi unui bărbat care nu există
să pun tot ce trăiesc în măsura sufletului
cu orice așteptare mă restitui zilelor trăite trist
măcar timpul în mine să nu mai stea pe loc...
și-n aceeași mirare să-i cer toamnei zori de-mbrățișări
Fericit nu poți fi decât
dacă te adăpostești în sufletul cuiva
proaspăt ieșit din placenta singurătății
și nu ca dintr-o cămașă de forță
vrei să aparții unei lumi rămânând liber
Strigă că ai nevoie de-o inimă nouă,
de ochi, de alte atingeri, de alt por
și până-n zori ți se va aduce inima,
ochii, mângâierile
și filmul în care vrei să trăiești,
să-ți recunoști viața, trupul și ziua
Dar oprește-te în a fi
un om nefericit care râde...
poezie de Daniela Pârvu Dorin (17 septembrie 2018)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre râs
- poezii despre inimă
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre zile
- poezii despre tristețe
- poezii despre toamnă
- Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.