Cină
seara ne așezăm
împrejurul meselor
ființe blajine și prăfuite
cu buze palide
împărțind firmiturile zilei
în porții egale
fiecare farfurfie
trece din mână în mână
ca o pecete a sărăciei
sigilându-ne
renunțarea
cel mai flămând
rămâne ultimul
să-și savureze în tihnă
dumicații
și prăbușirea.
poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre timp, poezii despre sărăcie, poezii despre superlative sau poezii despre seară
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.