Pădurea seculară
Mai regăsesc și-acum pădurea seculară,
stejarii sunt la fel de falnici ca-n trecut,
rămân uimit privindu-i ca întâia oară,
când ne iubeam sub ei pe-o margine de lut.
Doar calea până-aici îmi pare mai schimbată,
urcând din greu printre măceșii înfloriți,
ce dau prin gard, mai încărcați ca niciodată,
când seara, din pădure, revemim grăbiți.
Ajuns între stejari deodată mi se pare
că împrejur zăresc trecând pe cineva
este doar umbra ta care-n văzduh dispare
lăsând doar amintiri confuze-n mintea mea.
Privesc cu nostalgie locul de-altădată
mi-arunc prin vreme ochii minții înapoi,
revăd în apa râului, curgând netulburată,
cum alergam sub razele de lună goi.
Către apus mă-ntind în iarba mătăsoasă,
las gândurile să alerge-n voia lor,
și-adorm cu amintirea ta încă rămasă
pe aripa fără sfârșit a unui dor.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.