În căutarea fericirii
În această mare de ciment,
viața ne trăim în viriment,
fericirea căutând
în pașii modernității ce se-nvârt
într-un vârtej boland
ce ne-ncercuiește ca un lup flămând.
Alergăm, alergăm, alergăm,
că timpul curge cu iuțeală uităm,
să regăsim fericirea pierdută sperăm.
Nu mai știm să iubim,
nu mai știm să iertăm,
tot ce visăm cu bani cumpărăm,
golul din inimi să-mbuibăm.
Avem bani, avem mașini,
vacanțe asigurate dar în realiate,
într-un târziu descoperim
că suntem singuri și pustii...
Să ne-ndreptăm pentr-un moment,
privirea și simțirea
către cei ce-ntre patru pereți,
plâng în tăcere, desueți...
Să aflăm realele suferințe
pe chipul bătrânilor și refugiaților,
născuți ca și noi, din aceleași semințe...
Un pic de curaj de-am avea,
mâna fiecărui suferind să strângem,
să le oferim un surâs și o acadea,
abia atunci vom fi capabili să-nțelegem
că fericirea locuiește-n noi, nu într-o stea.
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.