Deoarece satisfacția nu se bazează pe vreo înclinație a subiectului (nici pe vreun interes asupra căruia el a reflectat), ci cel care judecă se simte pe deplin liber față de satisfacția pe care i-o provoacă obiectul, el nu poate găsi nici o condiție particulară ca temei al satisfacției de care subiectul acesteia să depindă în mod exclusiv; ca atare, satisfacția trebuie considerată ca întemeindu-se pe ceea ce el poate presupune la altul; în consecință, el trebuie să se considere îndreptățit să atribuie fiecăruia o satisfacție asemănătoare. El va vorbi deci despre frumos, ca și cum frumusețea ar fi o proprietate a obiectului, iar judecata ar fi logică (oferind prin concepte o cunoștință despre obiect), deși ea este doar estetică și conține numai o raportare a reprezentării obiectului la subiect; căci ea se aseamănă totuși cu judecata logică prin aceea că valabilitatea ei poate fi presupusă pentru fiecare.
Immanuel Kant în Critica facultății de judecare
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Cartea "Critique of Pure Reason" de Immanuel Kant este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.