Regim... sechestru

Umflaţi de bani, putere chioară
Uitând de lumea din prejur.
Îşi strâng recolta dintr-o seară
Iar totul li se pare pur.

Rămas în umbră, văd afaceri
Ce alţii nici că bănuiesc
În jur se dau mereu petreceri
Şi prostii stau doar ei plătesc.

O lume nu prea minunată
În care şi eu m-am născut.
Credeam că ea va fi schimbată?
Dar revine iute spre trecut.

Un scârţâit se mai aude
A unui suflet părăsit.
Acolo soare nu pătrunde,
Şi pleacă-n ceruri liniştit.

O fi cumva ciumat pământul?
Om fi lăsaţi să chinuim?
Sau toate le va duce vântul
Şi noi degeaba mai trăim.

Priviţi în jur... ştiu n-aveţi voie,
Dar ochii îi puteţi deschide.
Pleacă corabia lui NOE
Dar chiar pe toţi nu ne cuprinde

Vom fi aleşi de bună seamă
Cei drepţi vor merge în pământ.
Cei care nu au mamă
Conduc... şi n-au nimica sfânt.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!