Cerul meu a obosit
Norii negri greu apasă, cerul meu a obosit,
Răvășesc răzlețe gânduri, visul nu-mi este tihnit,
Noaptea-mi spune adevărul despre stele căzătoare,
Zace învelită-n spuză o dorință ce nu moare.
Se tot uită după noi întristata primăvară,
Nu putem să fim cu ea, este pentru-ntâia oară,
Privește cum stăm la geam, ne vede închiși în casă,
Ar dori să o-nsoțim dar necazul nu ne lasă.
Încă mai mocnește focul vremii dulcilor chemări,
Prin unghere lin mai arde vreasc de dor, de alinări,
Viața ce mi-e hărăzită în restriște n-am s-o las,
În realitatea tristă doar iubirea mi-a rămas.
De a vieții frumusețe n-am să mă despart ușor,
Cu aripa mai domoală îmi continui al meu zbor,
Pe al drumului destin îmi îndrept pașii spre capăt,
De mă-mpiedic, mă ridic, dar iubirii nu-i pun lacăt.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Nicolae Matei. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.