În vremea pandemiei
subsemnata puncte puncte
născută la data de puncte puncte
cu domiciliul în puncte puncte
locuind în fapt la adresa puncte puncte
legitimată cu puncte puncte
cunoscând prevederile puncte puncte
în data de puncte puncte
în intervalul orar puncte puncte
declar și semnez următoarele:
am ieșit din casă
pentru a vedea cerul
un ram de copac înflorit
o gâză un porumbel o pisică
un melc o râmă un fir de iarbă
o păpădie un bulgăre de pământ
o furnică o piatră o cioară
o vrabie o viespe un brad
cu puțin noroc un arici
sau o broască țestoasă
mișcându-se alene
dincolo de zăbrelele
parcului încuiat
și mai cu seamă
un pescăruș plutind
peste toate
ca un zeu.
poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vrăbii
- poezii despre porumbei
- poezii despre pisici
- poezii despre parcuri
- poezii despre pandemie
- poezii despre noroc
- poezii despre naștere
- poezii despre furnici
- poezii despre flori
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.