"Mea maxima culpa", Doamne!

Hălăduind bezmetici
vreme îndelungată
prin cenuşiul înţelegerii superficiale
a liberului arbitru,
am ajuns la o răspântie,
nu departe de o capitulare,
greu revocabilă
în faţa unui duşman invizibil.

Subjugaţi de o dominaţie străină
care îşi construieşte nestingherită
sălaş în interiorul nostru,
jucăm un adevărat teatru de război
într-un câmp minat şi într-o luptă inegală,
noi, arcaşi iscusiţi împlântăm
cu precizie nestingherită săgeţile
în propriul nostru trup şi suflet.

Astfel, dincolo de orice tropar lăsat uitării
fără nicio remuşcare
ne-am condamnat la izolare
şi stând închişi, ne temem să nu mergem
spre o dezintegrare ireparabilă.

Mea maxima culpa, Doamne
pentru întunericul minţii
şi împietrirea inimii!
Ajută-ne să ne îndreptăm
spre acel sens giratoriu
în care să putem descoperi
acea cărare îngustă şi anevoioasă
spre interiorul Cuvântului Tău,
pentru a renaşte în iubire divină,
întru slava, Ta!

poezie de Vasilica Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!