Pedeapsa a venit dar nici acuma...
E boală peste toată omenirea,
Însă durerea nu ne mai atinge.
Și nu mai știm ce e compătimirea
Decât atunci când spaima ne străpunge.
Nu mai rostim măcar o rugăciune,
Deși e ciuma roșie pe-afară,
Însă sperăm mereu la o minune,
Când înspre noi doar negri nori coboară.
Pedeapsa a venit dar nici acuma,
Când singura speranță e o cușcă,
Nu vrem să înțelegem ce-i cutuma,
Care pe toți cu furie ne mușcă.
Ne-am săturat să stăm numai în casă,
Dar azi, doar pasărea e-n libertate,
Depresia ne taie ca o coasă,
Și aerul îl căpătam în rate.
Și vântul bate, bate-atât de tare,
Încât nu poate nimeni să-l răpună
Și se zăresc numai trei cruci în zare,
Iar pe pământ e cea mai grea furtună.
Pe una zace, Cel fără de păcat,
Purtând pe frunte-a spinilor povară,
Cuiele morții, în palme i-au intrat,
Iar fața Lui e albă ca de ceară.
Apostolii se-apropie de cruce,
Dar nimeni să-L salveze nu cutează,
Putere n-au, când iadul ne conduce,
Iar Domnul îi privește și oftează.
Dar totu-i scris în Cartea cu Destine,
Și nimeni n-are drept să se opună,
El și-a dat viața să ne fie bine,
Însă-'ntre noi doar ura se adună.
poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre religie
- poezii despre cruce
- poezii despre vânt
- poezii despre viață
- poezii despre superlative
- poezii despre spaimă
- poezii despre salvare
- poezii despre roșu
- poezii despre păsări
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.