* * *

nu
frunze de arhanghel, sânge şi nuci
în cruci de aripi alergi să aduci
patruzeci.

prin mâneci de timp, reci,
tu întuneci
cu fier
fecioarele mele de aer,
lumite de-o zi cu cald de sidef
pe gherghef de viori,
le zbori fără sori
în ger relief...

nicicând nu fu
mai pururea toamnă
de vii şi de vină
ce condamnă
pe buza-mi din struguri,
pe buza de-apus,
la frig şi la dor descompus
toţi corbii de nori care scapă
din traista de cer
şi se-adapă
cu îngeri
şi plângeri.

nu îmi fi,
nu îmi fi mai puţin,
nu îmi zidi oglinda în zi.

într-un cândva sau un poate,
vrei să îţi rămân în mâini
dumnezee de noapte,
miere,
femeie,
ecou de satană
la care să-nchini
un tu,
rană.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!