Alte învățături ale cuiva către fiul său
I
Fiule, stinge lumina când dormi, iar dacă luna te
bate, scoate-i cu mâna dreapta umbra de sub pernă.
Nu te răsuci mult. Dacă e să-ți amorțească ceva,
oricum îți amorțește.
Dacă dormi dus și cu vise ; - coșmarul tău e viața
mea. Nu încerca să fii cuviincios când dormi, fiule,
încearcă să nu visezi.
ÎI
Cel mai mult, fiule, eu nu am iubit-o pe mama ta.
A iubi nu înseamnă a suge lapte, fiule. A iubi nu înseamnă a fi fericit, fiule.
Noi doi, uită-te și tu la noi, ne asemănăm numai
prin faptul că ne sărutăm. Aerul care iese din tine intră
în mine. Să facem economie de aer, fiule, și risipă de timp.
III
Tu ai să pleci și ai să mă părăsești și o să ți se
facă dor și o să te reîntorci.
De căldura mea o să ți se facă dor și de răceală
ta o să ți se facă piatră.
IV
Atâta, fiule, îți zic, caută și tu de spune străinilor
că ești rudă cu firul ierbii verzi, nepot de ciocârlie
și văr primar cu ciupercile. Nu te simți străin oriunde
ai fi! Eu, tatăl tău, pretutindenea sunt risipit și bag
rubedenie sub formă razei între tine și stea.
V
Fiule, să nu-ți pese prea tare de maică-ta. Să știi,
fiule, că ea, aidoma norilor care plouă și aidoma vedeniilor
colorate de la pol, a fost fericită să se schimbe născându-te.
VI
Nu te sfii să-ți mărturisești ție însuți, fiule,
propria ta nemernicie ; - și nu te sfii să te miri că exiști
și să binecuvântezi pentru aceasta tot ceea ce ți se pare ție a-ți fi timp.
VII
Însoțește-te și caută să uiți.
VIII
Nu ridica privire la cer pentru că s-ar putea dintr-o
săltare întâmplătoare să te spulberi.
IX
Mai aproape de tine în afară trupului tău este dragostea
mea.
Când ești foarte obosit, culcă-te pe dânsa ca pe un
pat odihnitor și înveselește-te cu melancolia pe care ți-am
dăruit-o la naștere.
X
Fiule, eu te-am făcut pe tine să fii ; liniștește-te
și blând stai și încearcă la rândul tău să nu mai faci pe
altcineva să fie.
Pe mine te poți sprijini și în mine poți plînge.
Eu sunt mort când tu ești viu.
XI
Fiule, dacă ai mâini ține o mână în mâini iar dacă
ai ochi ține un ochi în ochi. Nu te obosi prea mult, fiule,
murind.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre rude
- poezii despre mamă
- poezii despre lumină
- poezii despre iubire
- poezii despre fericire
- poezii despre aer
- poezii despre învățătură
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.