Un fel de testament

întotdeauna vor fi primăveri
pe care unii nu le vom mai prinde
voi cei rămaşi
mângâiaţi mugurii cu mâinile
mângâiaţi iarba cu tălpile picioarelor
suflaţi puful păpădiilor
puneţi cărăbuşul să vă gâdile în căuşul palmelor
lăsaţi buburuza să urce pe un vârf de deget
şi apoi să zboare încotro vă va duce destinul
îmbrăţişaţi pomii
şi promiteţi-le un aer mai curat
rămâneţi în viaţă
să puteţi privi macii
este neapărată nevoie
să priviţi macii
dar de la distanţă
altfel există pericolul să fie
contaminaţi...

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!