Frica...
Mi-a ajuns frica la geamuri, se tot leagănă pe ramuri,
Și de-ntind o mână-afară, parcă n-ar fi primăvară!
Ba mi-e cald, ba mi-este rece, ba simt un fior cum trece,
Oprindu-se în perete, cu un țipăt de erete!
Mi-a intrat frica în oase, o simt cum prin aer coase,
Pânză de păianjen fină ce de gândul meu se-anină!
Mi-a intrat frica în viață, sinuoasă ca o hoață,
Zi de zi, oră de oră, mă prinde cu ea în horă!
Și dansăm ușor prin casă, pe o muzica aleasă,
Zi și noapte, împreună, noi ne ținem strâns de mână!
Sper să am putere încă, și, deși, nu sunt de stâncă,
Și mă clatin ca tulpina care-și pierde rădăcina,
S-o alung departe-n zare, fiindcă e îngrozitoare,
Posesivă ca un virus, ca cerneala din papirus!
Mi-a intrat frica-n cuvinte și mi-e dor de cele sfinte,
Un dor nepătat, de prunc, în care să mă scufund..
poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre stânci
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre păianjeni
- poezii despre primăvară
- poezii despre ore
- poezii despre noapte
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.