Viitorul stă-n a ta putere

E lumea-ntreagă-nveşmântată-n pâclă
Dar după acea perdea veghează o faclă
Ce ţese din lumină o speranţă
Cu flori de măr si cu a lor fragranţă.

Omule,-ţi sărut genunchiul scrjelit,
Iţi văd sufletul curat, azi dezvelit,
Şi fruntea-ţi aplecată-n rugăciune,
Un pui de leu, deşi în sfiiciune.

Tu ştii că sacrificiu-i floare rară,
Dar o găseşti mereu în primăvară.
Eu ştiu, e-o primăvară cam ciudată,
Nu ai gândit să o cunoşti vreodată.

Bolnavă a sosit dar parfumată,
In lipsa ta, se simte izolată.
Prin geamul casei tale iţi trimite
Speranţe în iubire-nmugurite.

Omule ce locuieşti acest pământ,
Cu a ta voinţă să faci legământ,
Căci viitorul stă-n a ta putere,
Clădeşte-l astăzi, chiar şi în durere!

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!