Tramvaiele marasmului

Nu sunt tramvaie pentru clipe şi nemorţi,
doar ceruri sau văgăuni inerte.
Capete de linie şi vatmani fără cranii sub chipie,
taximetriste bete în pană de benzină mânate de nevoi,
pensionari mahmuri pierduţi la loterie, cu ochi vitriolaţi
de blugii adolescentelor la care singurul lucru inteligent este telefonul,
văduve inerte cu respiraţii peste ceaslovuri mucegăite,
proletari hăituiţi duhnind a coşmaruri şi copiii care le sunt morminte pentru vise,
toţi şi toate sunt înghesuiţi în aceste tramvaie lăsate de izbelişte
în panta amurgului care a început nemilos de la răsărit.

Afară plutesc gropi care rup planetarele ca pe spaghete,
claxoane matrioska umplu de avorturi sonore
oraşul stigmatizat cu răni şi puroaie verbale,
canalele horcăie înfundate de strigătele mâzgălite pe uşile W. C-urilor publice.
Râd şi, cu urechea lipită de geamul tramvaiului
ascult oraşul, ura din el cum dospeşte
fermentând în cavourile viilor numite apartamente.

Cobor, simt ploaia pe care se caţără un blestem spre cerul sulfuros-
iederă din betonul turnat proaspăt peste mormântul acestei zile.

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!