Ce noroc e POEZIA!

Binecuvântează, învie, dup-o grea melancolie,
Sufletul, ce nu se-nchină piedicilor, ce-l dezbină,
Pe răni picură balsam, să mângâie... Şi un dram
e-alinare sau putere, să reziste, să tot spere...

Rodnică, cu dar de glie, e izvor de bucurie,
Dacă ai noroc de ea, înveţi timpul a cruţa,
Din noapte îţi face zi, clipa ştie-a plămădi
Cu o lacrimă senină, ce-o îmbracă în lumină.

Răsfăţaţi de har, poeţii altfel poartă pulsul vieţii,
Nu vă vor minţi, credeţi-i, e izvorul tinereţii!
Pe ei nu-i poţi compara, nu sunt flori, ce-ar semăna,
Din ce versul îşi rodesc? Din ce sufletul hrănesc!

Simţul unic e secretul, precum unic e poetul!
Eu, din chinul de-mplinire, spun: e-o mare fericire,
Sufletul prin mână scrie visul vieţii pe hârtie...
De-aş minţi, nu mi-ar spori şi nici nu m-ar ferici,
pentru că nu l-aş trăi...

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!