Şi îngerii mor

Să învăţăm a da timpului timp,
Să primim a sări un anotimp,
Să vrem a scava în gând şi în ploi,
Să privim surâzători înapoi.

S-admitem că viaţa-i un tăvălug,
Brazda de plug să ne-aducă belşug,
Amarul să ne fie azimă,
Iubirea să ne fie lumină.

Să-nţelegem că-i alt tip de război,
Fără arme, doar plânset de oboi,
Să acceptăm că şi Îngerii mor,
Riscând totul să ne dea ajutor.

Smeriţi în rădăcini să coborâm,
Să stăm aici, nu pe un alt tărâm,
Liniştea să o prindem de mână,
Speranţa să ne fie cunună.

Şi atunci când calvarul va trece,
Să nu ne-mbătăm cu apă rece,
Să nu uităm nimic din ce-a fost dat,
Căci multe-n izolare-am dezlegat.

Să aşteptăm cuminţi şi răbdători
Când inamicul va muri în zori
Şi lacăte vom rupe peste munţi
Să ne-ntâlnim smeriţi pe albe punţi.

În palme să ne crească crin regal,
Lumea s-o preschimbăm în ideal,
Fără măşti dintr-o neagră cronică,
Ci zbor săgetat de rândunică.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!