* * *
nu ºtiu cum de iubeºti
urma ºtearsã de ultima ploaie
cãzutã pe gura fântânii
dependentã de iarbã
nu ºtiu cum poþi sã iubeºti
gura arsã a femeii cu o mie de feþe
dragul meu
bat nopþi cu ninsori viscolite
lângã poarta rãmasã deschisã mereu
dragul meu
chiar nu mi-e foame de vreun adevãr
îmi este doar sete de absolut
ºi timpul rãmas joc de puzzle
transformã-l tu în lacrima ce cade
secundã-n cadranul din cer
poezie de Viorica Iliescu
Adãugat de Cornelia Georgescu
Voteazã! | Copiazã!
Nu sunt comentarii pânã acum. Ne-am bucura sã vedem o primã impresie despre textul de mai sus.