Dinspre departe
miroase a tine
miroase a ploi spânzurate
se leagănă totul în neînțelesuri
cântecul atârnă de cuvinte necăzute in inimă
și vântul întoarce copacii
îmbrățișarea e la mare distanță
și brațele-s rămase în aer
locul tragic e ferit de tălpi
razele soarelui sprijină planeta să nu cadă
o altă matematică adună și scade
împarte și înmulțește unu și cu unu
timpul curge dureros peste toate
te vreau negândit conectat
la visele rămase printre luceferii teferi
miroase a tine dinspre departe
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.