Iadul nu poate fi decât rural
Pașii dorului m-au purtat spre satul natal, de curând.
La intrare, un șoșon zdrențuit proptit într-un noroi;
Simțeam cum amintirile se prăbușesc, rând pe rând,
Pe hotarul țarinei, ce-arăta ca trecută prin război.
Cineva părând să fi făcut cu veșnicia legământ
Un bătrânel aplecat în drept unghi căra în spate,
Sub un soare cadaveric ce-i târa umbra pe pământ,
O legătură de vreascuri, mai mult verzi decât uscate.
În satul de coline cu nume rămuros de lângă drum,
Nu se mai vede niciun pom sau copac în picioare;
Toată dumbrava a fost trecută prin sărutul de scrum,
Spre osebire de bătrânel, nici umbră nu mai are!
Aproape-n totalitate, cătunul a dezertat din țărani,
Năluci, par puținele case în ceața lăptoasă de seară,
Viața-i un coșmar pentru mâna de oameni sărmani
Peste care s-a petrecut timpul ca o pasăre de ceară.
Cu scuze, mă rog să-mi fie curajul iertat!
În aserțiunea lui Blaga, fac o ingerință:
S-o fi născut veșnicia în pântece de sat,
Dar are fața brăzdată de multă suferință!
Cu noduri în gât și lacrimi în ochi șiroind,
Cu sufletul copleșit de-amintiri suferinde,
Am lăsat adevărul meu aplecat peste timp
În combinațiile infinite ale gândurilor năvălinde.
poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sat
- poezii despre timp
- poezii despre copaci
- poezii despre țărani
- poezii despre verde
- poezii despre sărut
- poezii despre suflet
- poezii despre suferință
- poezii despre seară
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.