Amurg cu diavoli
O, pepenii iluminau cerul când se coceau,
Cu urmele dinților de iepuri în ei,
Stelele moi le mușcau, le sângerau,
Cu purpurii averse de ulei.
Lăsau amurg femeile cu struguri negri pe braț,
Cu gesturile mâinii închizând ore și coșuri.
Apoi, se ridicau de pe pământ,
Cu pepenii frumoși și ațâțați,
Bostănăriile ticsite de mirosuri,
Și seara se-nchidea întunecând.
Noi ne făceam diavoli la mal de apă,
Mânjindu-ne pe trupul gol,
Misterios și-n grabă,
Cu acel iad al apei, de nămol.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre apă
- poezii despre timp
- poezii despre struguri
- poezii despre stele
- poezii despre seară
- poezii despre religie
- poezii despre ploaie
- poezii despre ore
- poezii despre negru
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.