Fulgerul
Cerul și pământul dovedeau cine sunt:
Pământul livid, abia răsuflând, tot numai teamăt;
Cerul împovărat, tragic, extenuat:
Albă, albă,-n tăcerea plină de freamăt,
A apărut și-a dispărut o casă-într-o clipire de ochi;
Ca un glob ocular îngrozit, trăsnit de-un cosmic deochi,
Dechizându-se, plesnind, în noaptea neagră ca un mormânt.
poezie clasică de Giovanni Pascoli, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tăcere
- poezii despre tragedie
- poezii despre noapte
- poezii despre negru
- poezii despre groază
- poezii despre astronomie
- poezii despre alb
- poezii despre Pământ
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.