În subteranul vieţii

În subteranul vieţii

Mai scurtă este ziua, lumina-i tot mai mică
Şi stinsă-i este flacăra-n uitare,
Trăirea-i mai cu ţepi şi inamică
Iar viaţa e o luptă tot mai mare,
Murind în robi ce nu-ndrăgesc nimică.

În subteranul vieţii mor ortaci
Urmând pe calea lor cea oarbă
Şi-"oşteni" cu mâna pe trăgaci
Aşteaptă noaptea să le-o soarbă,
În umbra "stelelor", buimaci.

Se pare că-ar mai creşte "iarbă"
La "umbra marilor copaci"
Şi inima-ar dori să fiarbă
În duhul celor mai "săraci"
Dar Flacăra-i nimică, în ochi de lume oarbă.

Un zbor de vorbe grele se înfirip
Vestind o Cale Nouă şi-o Lumină
Pe îngustul vieţii perisip
-"Pe "poarta strâmtă", cei smeriţi să vină",
Cu urme trainice săpate în nisip!

Un "Veghetor" căzut împrăştie-o groază
Ce seamănă în inimi îndoială,
Perfid fundal prin care implementează
O "Nouă Ordine Mondială",
Ce-n totul îl întruchipează!

E-o vreme de har, de har şi de mânie;
Cel drept să rămână smerit în dreptate,
Nedreptul, nedrept să rămâie
Cum scrie... Căci, pe neaşteptate;
Mirele-I gata... E gata să vie"!

22/02/2020*Ioan Hapca
(Zaragoza)

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din rutina cugetului nou
Adăugat de Cătălin Dunca
Votează! | Copiază!