Bilanţ

Mă urcai pe scara vieţii, la furcelul şapte-şapte
Şi, din pomul dimineţii, culesei doar gânduri coapte.
Vântul dincotro m-ar bate nu mă-ndoaie, nu mă-ntoarce,
Totul e trimis în spate, de-acolo n-are ce-mi face.
Nu de dragoste duc lipsă, nici de ură sau dreptate,
Iar în stare de eclipsă îmi văd rosturi răsturnate.
Încercau cu anasâna unii să-mi pună zăpoare,
Dar aveam protectă mâna din cap până la picioare.
Eram unsul, aveam darul, mi-era teamă doar de mine,
Cel de Sus strunise harul ca să fac doar ce-mi convine.
N-am călcat vreodată lege şi n-am ieşit din tipare,
Am dat cuvintelor blege doar cinstire şi valoare.
Am dat pilde strălucite, drum călăuzit spre astre,
Făcând zile fericite cu spor în priviri albastre.
Simt că astfel îmi fac treaba, răsplătit sunt cu onoruri,
Şi, că n-am trăit degeaba, am avut belşug şi sporuri.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!