Poveste (cu vişini) în construcţie

nici măcar nu-mi pasă că nu înţeleg
de ce şi cât se străduieşte
o macara
să transforme ruina în obelisc.

un zilier încolonează pe vertical
un miriapod de intenţii,
dar între el şi paralela refuzului meu,
am deja un zid al berlinului
(praful nu poate fi adunat
arhitectural).

asigur un zâmbet în diminutiv
la o casă de compasiune
pentru obsesiile lanţului de macara.
i-am tăiat rugina într-un demult,
mai mult decât o amnezie fericită
nu mi se leagănă în această privinţă.

- +

deschisă
de la pagina lui azi spre augmentativ,
rubrica mea de construcţie
a cartierului
cu fulgere şi trăsnete
sentimentale
are un tu înalt,
un non-manole, non-icar
pe care-l simt
sacrosant
chiar şi atunci
când îmi vorbeşte despre vişini.

simt.
şi nu există replică a viitorului
în construcţie
care să mă surprindă
mai mult decât
acest
tu bărbătesc
care ştie
să îmi sărute
feminitatea
în centrul religiei ei.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!