Poem dureros
Când îmbătrânesc părinții își deschide cerul pleoapa
Lacrime diamantine picurând din bolta-albastră,
Stelele în doliul nopții ca și florile în glastră
Se-ofilesc, sinucigașe în eter săpându-și groapa.
Murmurând molcom din cetini, brazi-n melodii funeste
Scaldă munții ce spre ceruri creștete semețe-nalță,
Avocați ai apărării în a timpului instanță
Avatarul senectuții vor, pledând, să îl conteste.
Apele, în unda lină ridurile-ar vrea să spele,
În oglinda argintie tinerețea să reflecte
Ori în adâncimi de mare ale timpului efecte
Să înece în vârtejuri care par un joc de iele.
Când îmbătrânesc părinții toamnă e și vine iarna,
În încheieturi și-n oase neputința-și toarnă plumbul,
Ochilor, de vulturi cândva li se-ntunecă văzduhul
Și în depărtări celeste îngerul își sună goarna,
Pică stelele din ceruri iar din gură pică dinții,
Tremură pe limbă vorba și picioarele vibrează...
Doar poveri pentru copiii care rar îi vizitează,
Umbre în amurgul vieții-s, când îmbătrânesc, părinții.
poezie de Nicu Gavrilovici din Manifest pentru normalitate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre îngeri
- poezii despre vulturi
- poezii despre toamnă
- poezii despre tinerețe
- poezii despre timp
- poezii despre stele
- poezii despre poezie
- poezii despre plumb
- poezii despre picioare
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.