Acum
Acum, când anii-mi rumenesc comori de timp-avere,
Când, multe, fricile croiesc cărări spre nopți-veghere,
Când, iluzoriu presărat, urcușu-i numai vise și iubire,
Acum, ca niciodată, viață, îți cer perpetuă-mplinire.
Strivind liniștea de nufăr, sapă-mi oaza resemnării,
Nopții mușcă luna plină, de beau zilnic ploile tăcerii
Și încheagă muzei jocul, când răsfățul naște poezie,
Să-mi vărs clipă trecătoare pe altarul ei, de armonie.
Mă dezghioacă-n file lungi cu-a ta clipă arțăgoasă
Și-alipește-mi ochii larg de o stea miraculoasă,
Mă încinge, ca pe-un spic, cu bob plin de mângâiere,
Spre-a colora-n senin grea osânda la tăcere.
Dacă gândul cere strai, pune-ți mana înțeleaptă,
Umple-i partea lui de cer cu lumină strecurată,
Sufletul ți-l fac ofrandă, altoiește-i muguri (ne)tăcere
Și îmi unge cerul gurii cu botezul lor, de înviere.
poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre înțelepciune
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre suflet
- poezii despre răsfăț
- poezii despre poezie
- poezii despre ploaie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.