Tristețe vorbită în șoapte
am săpat o fântână
la o răscruce de drumuri în satul natal
sat pierdut undeva la marginea câmpiei
și apa s-a nimerit să fie bună
îi ziceau fântâna lu' Petre al lui Nicuță
o știau toți trecătorii
nu știu de ce dar de fiecare dată când beam apă
vedeam în grajdul scund din chirpici
trei zei legați cu lanțuri
și ieslea le era plină cu flori și măceșe
ori cu frunze uscate de nuc
mirosea frumos în poiată
a transpirație de zeu și a iarbă crudă
la fântâna săpată de mine
veneau mulți orășeni și luau apă în peturi
alții și-au întins corturi în jurul fântânii
cei mai îndrăzneți săreau gardul în grădină
și își întindeau acolo cortul
sub nucul bătrân sădit de bunicul
în fiecare dimineață pe nemâncate
beam împreună câte o cană cu apă
spuneam Tatăl nostru cu ochii înfipți în pământ
apoi ridicam privirea la cer
să știam dacă va ploua curând sau dacă va ninge
și toți orășenii care au înnoptat la fântână
se așezau în fața grajdului în cerc
dezlegam zeii din lanțuri și ei se bucurau
își făceau culcuș în mințile noastre și se jucau
cu cele mai murdare dorințe
îngropate de fiecare cât mai adânc
și tresăream de plăcere gemeam pe furiș
când se făcea ora zece legam zeii de iesle
apoi adunam câteva brațe de știr sau de ștevie și urzici
și le făceam o fiertură pentru masa de prânz
poezie de Petre Ioan Crețu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sat
- poezii despre orășeni
- poezii despre oraș
- poezii despre apă
- poezii despre vorbire
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre plăcere
- poezii despre ploaie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.