Cel ce numărase secundele

fusese ca un zeu alungat pe sânii unei statui
atât de ipocrit
atât de familiar sorbindu-i muncile
pe jumătate mort
tăcea
tăcea ca o fericire în armură de cavaler

două răzbunări albe
două amănunte venite din viciu
numai ţinând timpul şi trupu-i negru
creşteau în pieptul lui

nimeni nu mai urcase atât de mult
nimeni nu mai revenise din iernile galbene ale uitării
drumul şi rătăcirea
penetrau gândurile
ca pe-o virginitate răstignită

important e că era întreg
ca un fluviu gata să-şi desfacă aripile
să înţeleagă mai bine ce i s-a întâmplat
acelui ţinut sălbatic
cel mai înalt avanpost
se rotea parcă să ardă adâncurile nopţii
luna şi balansoarul vechi
umbletul prin iarbă
copilul încărunţit
cuvintele nu le va şti niciodată

poezie de Mariana Cornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!