Poteca șerpuia agale
pe drumul spre mormânt
ce zi era
nu deslușeam poteca în bobul de tămâie ținut
în pumn o negură se desfăcea
a tufănică satul se înviora
ce zi era
trosnea sub tălpi de tristă iarba
se lumina încet de-a baba oarba și eu stingheră mă duceam
spre-o lume adormită sub cerul de șofran
ce zi era
poteca șerpuia agale zorile dulci o luau la vale
încetișor mi se punea de-un dor și lacrimi
podideau obrajii mei culoarea florilor de tei
ce zi era
de ceară îmi părea ulița și casele forme de lut
îmi luam curajul de-mprumut și-naintam prin ochi de ceață
nici inima nu făcea față
găsirea lor mă-ndurera
ce zi era
la cruci de piatră tot dădeam ocol tămâia fumega de zor și
de trei ori la rând pupam obrajii lor bătuți de vânt
ce poate fi un om decât o groapă de pământ
chipurile șterse-n pâlpâit de lumânări
plângeau cu mine cele patru zări și mult pe gânduri mai stăteam
ce zi era
mă întrebam pe când acasă mă-ntorceam
cu suflet reactiv de turnesol
poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre văi
- poezii despre vânt
- poezii despre tristețe
- poezii despre tei
- poezii despre suflet
- poezii despre somn
- poezii despre sat
- poezii despre lut
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.