Şipotul fântânilor

Cetăţile au astăzi, doar porţi desferecate,
Pietrele gem sub paşii străinilor de azi,
Sunt lumile zidite pe ziduri deşănţate,
Din turnuri de veghere nu poţi decât să cazi,

Uitările sunt suflete, fără de pământ,
Doar cerul a rămas, albastru de trecuturi,
Căluşul de tăcere, ca unic legământ,
Tot şipotul fântânilor l-a amuţit în ciuturi,

Bătrân e legământul din pasul care creşte,
Din parele impare alege orb cu rândul,
Geneze versatile în mine cuibăreşte,
Cât pot iubi cu trupul, cu sufletul, cu gândul;

Din eşafodul firii scântei încă mai cad,
Ard până în cenuşă fâşiile de zi,
Arzi omule din mine ridica-mă să ard,
Simt dor sfâşietor, să pot adânc a fi,

Uitarea va cuprinde oricum toată fiinţa
Iar fericiţi suntem şi-am fost numai cu rândul,
Definitivul pare să aibă elocinţa
Durerii, care-n geniu, îşi ucisese gândul.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!