Consistenţă

ninsoarea
ne luase oarecum prin surprindere
n-am fi putut spune dacă eram
veseli speriaţi... doar curioşi
învăţam din mers
această ieşire amplă de sub nisipuri
proiecţia uriaşă a micului eu din nimic

cu priviri frontale de pitici războinici
ne-am deschis reciproc rănile... hectarele de pustiu neiubit
fulgii se păstrau intacţi deasupra încinsăturii inimii
o abatere minimală de la legile firii cel mai probabil
simple derogări de la verdict

siluete pufoase traversau
centrul de echilibru al cosmosului
mirările se ciocneau se amestecau
lângă tulpina copacului fidel
purtând rătăcirea chipului

toată această frumuseţe
şi noi tăietorii-de-lemne
păcătoşii... prin neputinţa
de a-i ţine piept....

atunci ţi-am vorbit!

despre copilăria mea muzicală
despre dimineaţa aceea constant repetându-se
în aplauzele argintate ale zăpezilor ầ la minute

drumul era luuung
fericirea se forma din albastrul-cu-mov al florii ghimpate
împodobind vidul din gardurile după-amiezelor albe fără sfârşit

din adâncul troienelor
doi călători şi-o luminiţă gălbuie

oricând
ar fi putut
surveni
viaţa

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!