Lacrimi de copil

De-aş avea o păturică,
Să mă apere de frig...
Of, şi mi-e aşa fomică,
Am păpat doar un covrig.

Sunt murdară şi tristuţă,
Trupuşorul mi-e fragil,
Zi de zi, în batistuţă,
Adun lacrimi de copil.

Mai primesc câte-o pâinică,
De la oamenii cei mari,
Zic: "Săraca mititică...",
Şi se duc... cu paşii rari.

Nimenea nu mă întreabă,
(Trec cu toţii, fericiţi...),
De ce am lacrimi în barbă?
Sau de am, cumva, părinţi?

Mă tot uit aşa, cu frică,
În casa altor copii,
Au hăinuţe, căldurică,
Şi atâtea jucării...

Hăinuţele mele-s roase,
Picioruşele sunt... sloi,
Perişorul îmi miroase,
Plin de praf şi de noroi.

Din norişori, iarăşi pică,
Stropii reci, neîncetat,
Dacă-aş fi avut mămică,
Ploaia nu m-ar fi udat...

Şi o căsuţă din paie,
Era bună, adăpost...
Nu aş mai fi stat în ploaie.
Şi din paie să fi fost...

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!