În pofida timpului
Tu simți, om bun, că va fi primavară?
Și din omăt o să ne-alegem cu țărână,
Ce e atât de fragedă și-atâta de ușoară-
În palme eu o strâng de dor ce va sa vină.
La usi desferecate va poposi cel drag,
Cu aripi de lumină din sfera sa cerească,
Și se va face soare, sub fiecare prag,
Iar gâzele ca oamenii or vrea să ne vorbească.
Tu stii, om bun, ce extraordinară- i firea,
Dacă la geam deschis cu cineva concepe
O altă latură a lumii, de unde nici privirea
Nu și-ar dori să ne despartă, să fim în două cete.
Suntem ca îngerii, oriunde nu am fi-
Fie în iarnă, vară, ori toamnă, primavară,
Tu știi, om bun, că toate sunt de Sus
Și, în pofida timpului, se - aude o vioară...
poezie de Lilia Manole (16 februarie 2018)
Adăugat de liliamanole
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre îngeri
- poezii despre zăpadă
- poezii despre vorbire
- poezii despre vioară
- poezii despre vinovăție
- poezii despre toamnă
- poezii despre timp
- poezii despre oameni buni
- poezii despre lumină
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.