* * *

aveam mâinile ruginite de timp
respiram prin porii luminii
în casă ploua
afară picurau stropi de gânduri
pe masă un flacon gol de medicamente
uneori dormeam în subsolul materiei
pe cearceaf a rămas un pumn de vise
şi un sărut neînceput
ţipau întrebările în oglinda spartă
în absenţa zgomotului, mă trezeam căutându'l
l'am găsit după un paravan
răsturnat între draperiile sufletului
spitalul era închis
doar un nebun păşea hotărât prin ploaie
căuta intrarea
normal, nu a găsit-o, era nebun, nu...
era prea viu între timpuri cenuşii
pe degete se aşternea cenuşa trupului
atunci ecoul a ţipat şi am fugit înăuntru
nu am putut, poarta era închisă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!