Din amintiri

Ne alergam pe poteci printre ierburi înalte,
alunecam şi ne scufundam în ele,
părula tău împrumuta mirosul lor copt
de unde priveai ceru cu nori albi, trecători
şi nu scoteai nicio şoaptă doar câte un sărut
venit ca un dar să se mire albinele
care lucrau de zor la fiecare floare.

Apoi ziua cu amiaza ei de foc
ne trimitea la scăldătoarea din râul
cu apele împuţinate dar limpezi şi curate,
şi dincolo de toate mirajul tinereţii în fierbere,
mişcarea care ne cotropeşte simţurile
şi pune în retorte razele soarelui peste talazuri.

Mai târziu umbrele după-amiezii şi seara peste vii,
turla bisericii cu clopote lucioase de aramă
peste care timpul aluneca cum o corabie boreală
şi şoldul tău lipit de mine
era o alternativă din care nu voiam să scap
ca un fluture din destinul său.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!