Sigilii
Pogoară iarna în păduri de pin
Danubiul se îmbracă în armură
vechi amfore din Pontul Euxin
revarsă vin de cuminecătură
În peștera pescarului Andrei
mai pîlpîie cărbuni din altă eră
martiri uitați exală flori de tei
în giulgiul lor de muncă austeră
Au scăpat pe cer luminători
basilici reci dau veste tuturora
săpate-n stînci de cretă și ninsori
din Tomis pînă-n lavra Meteora
Aceeași lume și același cult
un spațiu de minuni patriarhale
istorisind progoane de demult
prin glas de pietre, fibule și oale
Și ca un ac de aur fermecat
tămăduind o milenară rană
două sigilii s-au îngemănat:
e lupul dac și acvila romană
În Dobrogea se simt în largul lor
în chip de flamuri fluturînd pe stîncă
așază dinaintea tuturor
trofeele ce sîngerează încă
Atîți amar de ani s-au învrăjbit
ca niște fiare în pridvorul stînii
pînă cînd Mielul sfînt le-a logodit
iar din izvorul lor a înflorit
un nou popor al Domnului: românii!
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.