Oceanul iubirii
Lângă ocean ea stă cu mâinile lăsate
Privind cum valuri vin și-apoi cum pleacă toate
Privind la pescărușii care în zbor plutesc
Privind la doi iubiți cum mâinile-și unesc.
Privind cum iahturi vin grăbite de pe drum
Și singură dorindu-și să nu mai fie acum
Pantofii ea și-i scoate, fără ciorapi pășește
Respiră adânc și luna cu ochii o privește.
Dar el este acolo și pe furiș o vede
Cum lucrurile-și strânge și-n noapte-apoi se pierde.
Acesta e bărbatul cu mâinile lăsate
Privind cum valuri vin și-apoi cum pleacă toate
Pe care ea adesea și fără echivoc
L-a tot văzut în vise cum stă în acel loc.
Și lângă el se duce și mâinile își țin
Stând pe nisipul rece și albicios și fin.
"Știam că o să vii", "și eu știam de-acasă",
Apoi tăcuți așteaptă ca soarele să iasă.
Niciunul nu e singur și nici nu se mai teme
Căci în această noapte iubirea o să-i cheme.
Când vor să fie singuri, unii se duc pe plajă
Se plimbă, adună pietre sau scoici cuprinși de vrajă
Alții vor alinare, o mână să ofere
Precum aceștia doi, căci asta-nseamnă avere.
Deci dacă noaptea singur pe țărmul nisipos
Te plimbi și cauți chipul acela luminos
Fie ca cineva de mână să te-apuce
Și să te ducă-n pragul iubirii ce seduce.
poezie de Karen Gorringe, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre zbor
- poezii despre plimbare
- poezii despre ocean
- poezii despre noapte
- poezii despre nisip
- poezii despre încălțăminte
- poezii despre visare
- poezii despre tăcere
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.