Baba Dochia
Toată noaptea au lătrat
Câinii de la jitărie,
De gândeai că-i lupu-n sat.
Ce să fie?
Ce să fie?
Ia, o babă cu cojoc
A mas noaptea, fără foc,
În desiș uscat de soc!
Acum vine pe-ndelete
Că i-e drumul fără grabă
Și drept singură podoabă
Are-n plete
Un scaiete.
Și de dus, dintr-un ponor,
Poartă fetelor solie,
Că le-aduce mărțișor
Un bănuț de păpădie!
poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de Camelia Oprița
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre câini
- poezii despre sat
- poezii despre păr
- poezii despre noapte
- poezii despre foc
- poezii despre fete
- poezii despre Mărțișor
- poezii despre Baba Dochia
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.