Bunici uitaţi
Cu lacrimi se luptă
departe de noi,
toiagul nu-i plută
în anii şuvoi.
Cândva, ei vegheau
în zile şi nopţi,
iubind se credeau
părinţi de nepoţi.
Iarna le trece
prin inimi fiori,
gheaţa-i oglindă
a negrilor nori,
semnul tristeţii,
ca plumbul apasă,
casa e goală,
dar nu-i loc de masă.
Se-nchină la cerul
cu răni de icoane,
se tem de îngheţul
sub grele obloane.
La uşa lor veche,
doar soarta mai bate -
când iar creşte taxa
de singurătate.
poezie de N. Petrescu-Redi (25 noiembrie 2019)
Adăugat de Njcolae Petrescu Redi
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.