Tăcerea fulgilor de nea
Când fulgii dezleagă tăcerea
Și stâncile plâng înfundat,
Pe dealuri se-aude durerea
Uitată de norul plecat,
Iar munții își scutură creasta
Ducând avalanșa-n trecut,
Pădurea își plânge năpasta
Adusă de vântul tăcut,
Când fulgii erup în talazuri
Uitând să mai ningă-n tăceri,
Doar trenul mai schimbă macazuri
S-ajungă în timpul de ieri,
Și încă mai ninge spre seară
Ușor viscolind pe alei,
Lumina se-ascunde în ceară
Să fie păstrată-n scântei,
Când fulgii dărâmă tăcerea
Pe uliți se-aude vuind
Un cântec ce-alungă durerea
Și totul devine colind.
poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Valer Popean. [Vezi și următoarele:
- poezii despre tăcere
- poezii despre trecut
- poezii despre plâns
- poezii despre lumină
- poezii despre vânt
- poezii despre uitare
- poezii despre trenuri
- poezii despre timp
- poezii despre stânci
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.