Pleca un tren
Ploua tăcut în seara noastră,
iar trenul ce pleca din gară
avea doar chipu-ți la fereastră
cu zâmbetul rămas afară.
Pleca încet, dar nu știu unde,
lăsând în urmă mica gară,
iar eu priveam rănit de-afară
prin stropii ploii tremurânde.
Rămas acolo-n prag de seară,
mergeam confuz, în urma ta,
văzând că trenul ce pleca
purta o mască mortuară.
Dar unde pleci?te-am întrebat,
cu glas pierdut, în ploaia rece,
când trenul aștepta să plece
cu chipul tău, în păr buclat...
Nu mi-ai răspuns, dar ai zâmbit,
privind peronul cenușiu,
unde plângeam încă mâhnit
plecarea ta c-un tren pustiu.
Plângeam încet cu fulgi de nea
care-mi cădeau în suflet doar,
iar tu, din trenul selenar,
priveai adânc uimirea mea.
Dar ai plecat, într-un târziu,
iar chipul tău, rămas o pată,
mă răscolea fără să știu
de-o să mai vii-napoi vreodată.
poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 31 decembrie 2019 (31 decembrie 2019)
Adăugat de ugalen
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre ploaie
- poezii despre trenuri
- poezii despre seară
- poezii despre gări
- poezii despre zâmbet
- poezii despre tăcere
- poezii despre tristețe
- poezii despre suflet
- poezii despre păr
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultimele zile au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.