Citadela
Același țărm, aceeași așteptare,
apusul mi se pare ca de ceară,
la orizont și ultimul vapor dispare,
iar plânsetul sirenei mă doboară.
Cetatea prinsă-n ziduri dantelate,
spital central de gânduri efemere,
nedeclarat cadavrele îsi scoate
pe un opis din false fișiere.
Sub zidurile ei mă împresoară
cu uși masive-n fiare ferecate,
iar eu mă-ntreb, în fiecare seară,
de unde vin, ce caut în cetate?
Aș evada dar nu mai știu pe unde
căci prinsă-n labirint de coridoare
în mintea mea neîncetat pătrunde
un drog ce m-adâncește-n nepăsare.
Încep să pierd a timpului măsură,
iar spațiul mă închide ca o sferă,
busola, dereglată de curbură,
mi-arată polul nord în altă eră.
poezie de Corneliu Neagu din Fata morgana, Ed ePublishers, București, 2016 (2019)
Adăugat de ugalen
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre spațiu și timp
- poezii despre seară
- poezii despre plâns
- poezii despre medicină
- poezii despre marină
- poezii despre gânduri
- poezii despre droguri
- poezii despre Polul Nord
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.