Parfum de sărbători

Bradul îşi desface a sărbătoare aripi degerate,
monotoniei sparge ochii cu ace parfumate,
în plămâni revarsă, pure, ameţeli din albe zori
şi cu verde crud sfinţeşte nou alai de sărbători.

Cum pluteşte-a bucurie de la prag până-n unghere
binecuvântat Crăciunul, sufletului mângâiere,
steaua pruncului Iisus ne pândeşte a minune,
către-a Tatălui iubire duc cărări de-nchinăciune.

Cum miroase-a domolire de regrete veştejite,
a iertări cu umezi gene, unse-n rugă, pe şoptite,
a îmbrăţişări, ce mână sângele a palpita
şi-a gutui, ce-n cuib matern ştie vis a lumina.

Mai miroase şi-a vin fiert, în butoaie odihnit,
a pahar cu vorbă-aleasă, lângă focul domolit,
suav-adie a scorţişoară şi a miere limpezită
din pălmuţe de nepot, şi-a iubire infinită...

Şi a gust de portocală, coaptă de pelin străin,
ce dau mărului sfială, rumenit pentru festin,
să ne umple sărbători, ce rup prag, înfofolite
în colinde şi cântări, cu lumină plămădite...

Ah! Şi cât miroase-a pace, a-mpliniri de vise noi,
a plămezi de vii speranţe, cu muguri firavi şi goi,
şi a colţi de poezie, stropi de soare sufletesc,
Cetina ce-a supt izvoare de crez veşnic, românesc.

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!