Vai, s-a rătăcit Crăciunul!
Iarna a uitat să vină, s-a-mbătat pe la hotare,
Dezbrăcată plânge-n vamă şi se vaită-n gura mare,
C-a pierdut şi paşaportul şi nu ştie ce să facă;
Să-i aprindem lumânarea şi s-o îndemnăm să tacă!
De atâta văicăreală, de atâta lamentare
S-a topit zăpada toată şi doar pe sub munţi de sare,
Gerul îşi înmoaie deş' tul şi adoarme pe-o ulucă,
N-are niciun gând de gheaţă, n-are niciun gând de ducă.
În vacanţă, cică-i bine... n-are iarna vreo ruşine,
C-o aşteaptă-o lume-ntreagă. Ea se simte tare bine,
E chiar mândră că-i dorită cu aşa înverşunare
Şi zâmbeşte sub mustaţă şi se-mbată şi mai tare.
E aşa o nebunie, că nu ştii de-i primăvară,
Vara calcă peste toamnă şi ai sta numai afară,
Muguri stau să crape-n ramuri, cântă-n luncă pitpalacul
Şi au răsărit zambile, a-nflorit şi liliacul.
Responsabilă, instanţa cea astrală stă pe gânduri
Şi nu ştie către cine, să trimită două rânduri,
Ca să ceară să revină ordinea şi disciplina:
Cine-a bramburit firescul, cine poartă toată vina?
Ce-i mai rău, e că norodul e în ceaţă şi tot cere
Un răspuns: vine Crăciunul sau e rost de Înviere?
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.